Bau-baul părinților noștri era pierderea virginității și burta la gură (pentru fete) și anturajul de bețivi neispărviți (pentru băieți). Observați că părinții noștri se speriau mai spre adolescență, părinții cei noi se sperie din frageda pruncie a odraslelor. Este amuzant cum inițial sunt foarte mandrii de faptul că micuții, chiar de la 2 sau 3 ani, butonează de zor la telefoane, telecomenzi, computere, pentru ca ulterior să le smulgă îngroziți tabletele din mână. Dacă ar folosi limbajul rural-ortodox ar striga „Ptiu ptiu drace! Piei satană.”

Mai este un aspect paradoxal. Se plâng părinții că mănâncă prea multe dulciuri, dar cine le cumpără? Cine cedează zvârcolelii miorlăit-manipulatoare a cârlionțatului cu ochi umezi? Dar de ce sunt atâtea electronice în casă? Și dulcele, jocurile pe tabletă, desenele animate, ce sunt ele? Ce reprezintă? PLĂCERE. Multă plăcere. Plăcerea-i dulce. Și de ce ne temem noi, părinții? De excesul de plăcere, evident. Pe de-o parte o punem la dispoziția lor pe de altă parte ne temem că se vor intoxica cu ea. Păi e bine să ne preocupăm și e rău să ne îngrozim. Este diferența dintre grijă și îngrijorare.

Nu le putem nega accesul la cultura din care fac parte, integrarea în timpul și spațiul în care s-au născut și trăiesc. Măsura o stabilim noi, inițial, cu delicatețe dar ferm, cu încredere în nevoia lor de a primi un spațiu în care să existe și limite care să-i ajute să nu cadă în hău. Limitele se vor modifica mereu în funcție de vîrarstele prin care trec.

Dacă pentru un copil de 5 ani o oră de joc pe tabletă ar putea fi suficient, nu este la fel la vârsta de 10 sau 12 ani. Unui licean trebuie să-i lași spațiu și timp pe care să și-l gestioneze singur dar la ora 11 seara îi poți cere să scoată electronicele pe hol. Și nu pentru că este rău și iresponsabil ci pentru că știi că are nevoie de somn și îi este greu să renunțe voluntar la plăcerea internautică.

Da, copiii nu mai ies în spatele blocului să se joace, nu se mai cațără-n copaci – și unde ar putea face asta? În Herăstrău? – tinerii nu mai dau ceaiuri dansante acasă ci merg în Centrul Vechi. În schimb, copiii zilelor noastre au activități extra-scolare, fac sport organizat, merg la pationoare și schi, se dau cu bicicletele, și navighează avid într-un ocean de inforații. Se mișcă altfel decât o făceam noi, cresc și respiră un alt aer. Nu e mai bine sau mai rău, doar altfel.

Cred că adevăratul bau-bau este acest altfel. Diferitul ne îngrozeste si sperie, necunoscutul poate fi periculos. Nu putem avea încredere în ceea ce rămâne de neînțeles dar putem avea încredere în noi, în faptul că vom rezolva problemele dacă vor apărea, că vom face față schimbărilor așa cum s-a mai întâmplat în evoluția noastră.

Asadar dați tablete la copii și nu uitați că măsura lucrurilor se învață lent și doar împreună, învățăm unii de la ceilalți.