Ce-am făcut să merităm puzderia asta de politicieni, cu toții pregătiți să ne facă bine?! Fiecare dintre ei deține adevărul suprem – neplagiat – cheia spre fericirea și bunăstarea generală.

Sincer, eu așteptam vacanța ca să-mi schimb tavanul în sufragerie, să citesc niscaiava cărți, să mai traduc ceva, să plec liniștită la mare. Când colo, m-am trezit alertată de strigătele bătăioase ale unui președinte intermiar ce promitea să fie discret… și a tot promis acest lucru, zi de zi și ceas de ceas pe toate televiziunile disponibile prietenoase sau ba; bașca din holul mare de la Cotroceni unde, cu o plăcere disimulată cu greu sub gravitatea temelor abordate, profera împotriva actualului președinte ales și suspendat.

Primul ministru ne neliniștește și el cu profeții din viitor încercând zadarnic să ascundă „eșecele” (sic! eu știu să folosesc ghilimelele!) domniei sale în materie de publicații și doctorate. Îmi amintește de pisicii ăia care, dacă nu mai au nisip în tavă, într-un gest atavic caraghios, își îngroapă în nisip imaginar evidențele fizice. După toată urecheala primită la Europa s-a întors acasă ca un elev după ce a fost amenințat cu exmatricularea de director, ne-a făcut cu ochiul și a continuat cu șotiile implorându-ne din priviri să-l credem pe cuvânt: Băsescu l-a vorbit de rău și a mințit la domn Director, el e ca o floare, eventual ca un crin.

Într-un val de confuzie și cacofonie Antena 3 surfează pe valul promisului referendum într-o mare de ură și speranță într-un viitor, nu mai bun, nu mai grozav, doar fără Băsescu. Pe creasta valului stă-n șpagat Badea mârâind și cârâind după principiul: cine nu-i cu noi e împotriva noastră! Junele aista e ca un Iancu Jianu cu stăpân, doar că tot urlând despre dreptate, cinste și corectitudine rămâne angajat la un domn cu o moralitate incertă și un trecut deloc glorios. Se pare că această contradicție nu-l dranjează câtuși de puțin atunci când se aruncă năvlanic peste colegii de breaslă care sunt toți, fără excepție, „vânduți mogulilor” și aserviți lui Băse. Dar sunt nedreaptă, el s-a identificat cu emisiunea lui iar emisiunea e doar un pamflet.

Ca să nu lipsească nici bomboana de pe colivă mai apare un scandal cu o anumită soție a nu știu cărui demnitar care făcea sau nu sex în schimbul unor sume de bani??!! Și asta e teribil și inacceptabil! Doar sub mandatului lui Băsescu se putea întâmpla un așa atentat la bunele moravuri!

Stimată Antena 3, dle Ponta și dle Crin, să știți că la mine pe strada principală sunt niște domnișoare care au crescut sub ochii noștri, ai adulților dar și ai copiilor. Sunt acolo în fiecare zi, de mai mulți ani, fie iarnă fie vară, poartă fuste scurte și sunt chiar frumușele. La 50 m de Academia de Poliție. Uneori se opresc mașini și vorbesc ceva cu dumnealor, apoi ele se urcă în mașină și dispar preț de 15-20 de minute. Dar da, aveți dreptate, ele nu sunt soții ale unor membrii PDL, deși am senzația că-l simpatizează pe actualul președinte ales și suspendat.

Este multă confuzie și prea multe cacofonii pentru o vară liniștită… știți când a început totul? În ziua în care cineva a îndrăznit să-l aresteze de-adevăratelea pe dl Năstase iar acesta din urmă, ca un adevărat martir al neamului,  s-a zgâriat la gât cu pistolul… Încerc din greu să ordonez toate elementele într-o poveste coerentă… dar nu reușesc, așa încât mă apuc să împachetez pentru mare…