Cei care au prins “înainte de 89″ ştiu ce preţ avea o pungă de plastic! Mai ales dacă avea ceva imprimat pe ea – şi toate, că veneau doar din Occident, aveau imprimeuri – era tare de tot! Cei fără rude afară, fără relaţii sau prieteni erau sortiţi ternei plase de iută sau de fâş, monocromă, strigătoare la cer a statului tău de simplu trăitor al Epocii de aur!

Cine avea o plasă de plastic cu Aldi, Cora sau – asta era deja un orgasm vizual, Martini, Marlboro, Kent – ieşea în evidenţă, era privit cu respect chiar şi la coadă la pâine sau zahăr, ulei, carne, ouă etc. Doctorul aprecia mult mai bine cartuşul de Kent oferit într-o pungă nouă – nu şifonată, că, poate nu ştiţi, pungile de plastic aveau viaţă lungă, iar supraîncărcarea lor care putea duce la rupere era egală unui sacrilegiu, pungile de plastic puteau fi chiar cusute-ţesute de fericiţii lor posesori – , mecanicul de la autoservice aprecia şi el mult mai bine cartuşul dat de doctor în pungă, punga de plastic era un etalon.

La fel ca şi brichetele de plastic, banalele brichete de acum, cărora li se puneau supape – se dezvoltase o întreagă industrie a încărcătorilor de brichete cu gaz puturos autohton, de ajunsese şi bricheta reper, atunci când o scoteai pe masă la un bar şi dacă după ce aprindeai ţigara nu puţea a beşini! -, brichete care nu puteam crede sub nici o formă că se dau gratis la un cartuş de ţigări cumpărat, în timp ce eu dădeam chiar şi o sută de lei (alariul minim era de 1400 lei) pe o brichetă!

Mi-am adus recent aminte de cultul românilor pentru pungile de plastic! Vă voi povesti imediat de ce, dar nu trebuie să omit faptul că, pe vrenuri, a pune o pungă de plastic în coşul de gunoi era un sacrilegiu nepermis! Găleţile de gunoi erau tapetate cu ziare comuniste, pungile de plastic erau ţinute în şifonierul din sufragerie pentru momentul solemn în care puteai avea nevoie de ele! Mama mea, când au apărut pungile de gunoi menajer, punea punga în găleată, mergea la tomberon, golea punga şi o spăla!

Eu, personal, când a apărut Titan Ice, pungile pentru făcut cuburi, mai bine zis bile, de gheaţă, nu puteam pricepe cum poţi rupe acea pungă să scoţi gheaţa! Să ditrugi punga! Pentru cei mai tineri, amintesc că asta se întâmpla la invazia civilizaţiei asupra ţării noastre, moment contemporan cu “Marea Revoluţie din Decembrie!”

Mi-am adus aminte de pungile de plastic acum, în anul de graţie 2009, an în care trăiesc în Austria, ţară cu un cult pentru reciclarea deşeurilor. Cunoaşteţi faptul că şi la noi s-au pus tomberoane diferite pentru hârtie, plastic, sticlă etc. Şi că vine doar una şi aceeaşi maşină de gunoi care le ia la grămadă, degeaba încercaţi să le sortaţi. Cel puţin asta se întâmplă în Deva şi Hunedoara! Ei, aici problema stă altfel.

Primo: nu vine nimeni să îţi ia gunoiul, decât cel menajer, pentru care plăteşti bani grei!

Secundo: celălalt gunoi îl duci tu singur la centrul de reciclare! Şi nu primeşti nici un ban! Mai mult, dacă acasă l-ai sortat pe sortimente (plastic, hârtie, metal, sticlă), la centrul de rceicalre îl mai sortezi o dată: sticlă albă – sticlă colorată, hârtie – cartoane. Şi totul fără nici o recompensă!

Jumătate dintre cumpărăturile mele săptămânale înseamană ambalaje! Am ajuns maniac al ambalajelor! Arunc pachetul de ţigări după ce scot celofanul şi îl pun la plastic şi staniolul la metal! O dată pe săptămână merg cu maşina 5 km să duc gunoiul la reciclat! Supraveghetorul cu ochi de şoim stă atent să nu arunc ceva în containerul care nu este destinat materialului respectiv!

Pe drumul spre casă, din Westendorf trec spre Au, micuţa comunitate în care locuiesc, printr-o pădure, pe lângă un lac. Nu văd nicăieri un pet, o hârtie, ceva gunoi! Totul este perfect curat! Atât!
Acum vă las că mâine vine maşina pentru gunoiul menajer. Trebuie să îl golesc din găleată în sacul destinat special acestui tip de gunoi – de plastic, evident! – şi să bag punga de nailon din găleată în compartimentul pentru plastic! Aş fi folosit ca şi mama pe vremuri ziare, dar dacă hârtia e prea murdărită s-ar putea ca supraveghetorul să mă pună să o iau înapoi!