Eram in drum spre stadion, cu fularul echipei la gat, si am plecat cu prietenii spre marele spectacol… De fapt ca sa fiu cat de cat corect inceputul ar trebui sa fie cam asa:

Eram un pusti cu vise frumose si poate o inima mai curata decat acum… Terminasem clasa a VIII-a si eram innebuniti dupa fotbal eu si prietenii mei, iar campionatul mondial din Franta ne oferea ocazia perfecta de a trai fotbalul cu pasiune si dedicare… Un fotbal adevarat care iti inunda tot sufletul… un fotbal in care echipa nationala este formata din gladiatorii nostrii gata sa isi ingenucheze in arena adversarii.

Stadionul la care mergeam era de fapt o terasa unde pentru prima data instalasera patronii un proiector si niste boxe care se auzeau puternic, dar… te simteai ca pe stadion… Prietenii langa tine… fularele la gat, oameni vopsiti in culorile nationalei pe fete, iar eu cu un tricolor pe care il tineam aproape de mine… tricolor pe care l-am purtat la fiecare meci, tricolor pe care l-am dus de doua ori in anul acela in Piata Universitatii, tricolor pe care mi-am sters lacrimile ce curgeau siroaie dupa meciul in care croatul Suker ne-a interzis prin penalty accederea in etapa urmatoare.

Au fost momente frumose dar si devastator de triste, insa fotbalul trebuie privit cu fair-play, pe cat de grea si rusinoasa este infrangerea, pe atat de mare trebuie sa fie si admiratia si respectful pentru echipa castigatoare… Pana la urma fotbalul se joaca pe goluri, insa el se traieste cu sufletul in tribuna sau in fata televizoarelor…

Asa l-au trait si parintii nostrii, asa ne povesteau despre Ilie Balaci, despre Dobrin, Dudu Georgescu, Cornel Dinu, Anghel Iordanescu si multi altii care acum nu imi vin in minte, pe care ei ii aclamau inghesuindu-se cu mic cu mare in stadioanele care erau departe chiar si de ceea ce exista acum in tara noastra ( intre noi fie vorba… chiar si cu noile stadioane tot mai avem mult de recuperate ), stadioane in care tribunele nu erau acoperite iar in loc de scaune erau gradene sau băncuţe de lemn, si unde reclamele care astazi hranesc balaurul numit fotbal lipseau cu desavarsire.

Asa l-am trait si eu la randul meu si sunt mandru ca am avut ocazia sa fiu martorul telespectator al generatiei de aur, generatie a nationalei care mie cel putin mi-a injectat in suflet fotbalul, care m-a invatat ca sportul rege se joaca cu sufletul nu cu mintea la sute de mii si milioane de $, la cluburi, la domnisoare nude si masini cu cai multi…