E grea pentru că lucrezi cu clienţii şi clienţii sunt nişte bădărani care tot timpul vor ceva de la tine şi te deranjează de la pilitul unghiilor sau de la conversaţiile telefonice importante cu Getuţa.

Lângă bloc am un magazin la care refuz să mai merg din câteva motive adunate. În primul rând nu ştiu la ce oră se deschide. Sigur, pe uşă scrie că se deschide la ora 8 dimineaţa, dar asta înseamnă ca vânzătoarea să se trezească la ora şapte, şi asta nu se face.

Dacă printr-o minune totuşi e deschis, în faţa birtului sunt întâmpinat de un grup de oameni cu o bere-n mână sau cu păhărelu’ de palincă. Cine dracu’ se-mbată la prima oră a dimineţii? “Nu e înăuntru… A plecat puţin să…”. Şi-aici poate fi orice. Să-l ducă pe-ăla micu’ la şcoală, să platească întreţinerea, să facă piaţa, să ia marfă, etc.

Pentru că nu poate lipsi aşa într-una, de obicei lasă pe cineva în locul ei. Pe unul dintre beţivanii de la intrare. Or avea ei vreo combinaţie. Eu am fost un prost că n-am ştiut că nu poţi să te duci să cumperi o sticlă de apă cu o bancnotă de 10 RON. Când i-am dat banii, s-a uitat la ei, s-a scărpinat la ceafă şi după îndelungi cugetări, a scos-o: “Pfoaaai, să moară mă-sa dacă am să-ţi dau rest”.

Pe de altă parte, dacă mă duc seara, dau de o tipă care nu întelege ce-i spui. Dacă vrei ceva mai complicat gen Mountain Dew sau Red Bull, te întreabă nonşalant cum se scrie sau ce-i ăla. Şi trebuie să-i repeţi ca prostu’ de trei ori pentru că mai e şi surdă pe deasupra. Cireaşa de pe tort a fost un “Vorbeşte dom’le cu toţi dinţii” de mai avea puţin şi-mi scăpa vreo două peste ceafă.

În condiţiile în care preţurile sunt aproximativ la fel peste tot şi în zonă mai am încă trei magazine unde n-am parte de nesimţiri d-astea, nu e greu să-mi schimb alegerea.