O întâmplare care să fie tristă, dar în acelaşi timp şi incredibil de haioasă, care să expună ce e mai rău când vine vorba de români, dar din care să poţi trage o învăţătură, mai rar ţi-e dat să întâlneşti, şi totuşi, eu vreau să vă povestesc una.

Acum mulţi ani, pe când eram încă o parte importantă din sistemul educaţional din România, adică licean, am participat la un program student exchange, eu am fost o săptămână în Paris, iar un francez a venit să stea o săptămână la mine. Spre Franţa am plecat cu autocarul, iar din Deva am mai luat la bord încă patru elevi, veniţi dintr-un sat micuţ. Printre aceştia se aflau şi protagoniştii poveştii; nu-mi mai aduc aminte cum îi chema, aşa că o să le zicem, Romică şi Petrică.

Teoretic, în Paris, puteam să mergem fără nici un ban, aveam acoperite cazarea, masa şi cheltuielile legate de transport şi acces în diverse locaţii. Dar normal că toţi aveam banii de cheltuiala de la părinţi. Romică şi Petrică, provenind din familii modeste, au avut, fiecare, decât 20 de euro. Cu un asemenea buget, ai crede c-ar fi mai cumpătaţi, însă ei i-au cheltuit înainte să ajungem în Paris, amândoi cumpărându-şi cele mai urâte perechi de ochelari pe care le-am văzut vreodată la cineva. Ziceau că nu au nevoie de nimic, iar aşa aveau să scape de grija de a se mai uita stânga, dreapta în încercarea de a se hotărî pe ce şi-ar putea cheltui puţinii bani. O strategie oarecum înţeleaptă, aţi zice, doar că au abandonat-o imediat ce au observat că vânzătorii din magazine nu îţi acordă nici cea mai mică atenţie, iar că acel cod de bare ataşat acelei frumoase căni poate fi aşa uşor înlăturat, făcând sustragerea ei din magazin să devina floare la ureche. Aşa se face că de fiecare dată când ni se dădea program de voie, Romică şi Petrică dispăreau şi se întorceau cu braţele pline de pungi. N-o să uit niciodată cât am râs când am fost la Disneyland şi i-am văzut la sfârşitul zilei cum vin spre locul de întâlnire, fiecare cu câte o şapcă cu urechile lui Goofy, cu suveniruri de abia le puteau ţine. Cică nu se dăduseră decât într-un mountain rouse, fuseseră prea ocupaţi cu shooping-ul, dar măcar luaseră mamei o lenjerie de pat „aşa de tare, încât o să doarmă pe jos când o pune, ca să n-o sifoneze”.

La plecare femeia la care au stat le-a dat doua valize, ca să aibă unde să-şi pună suvenirurile. Avuseseră o vacanţă foarte reuşită, dar în autocar, la întoarcere, lucrurile au degenerat între ei. Romică făcuse rost de un briceag foarte frumos, asta în timpul unei ieşiri fără Petrică, iar acesta era foarte invidios că nu pusese şi el mâna pe aşa ceva, atât de invidios încât i l-a luat şi i-a îndoit vârful. Când a aflat, Romică a înnebunit de nervi şi a sărit la gâtul lui Petrică, cei doi fiind foarte greu despărţiţi. Cu feţele serios şifonate, ce doi nu şi-au mai vorbit restul drumului.

Cum ziceam, această întâmplare are atâtea straturi încât nu-ţi vine să crezi. Este o poveste supărătoare, deoarece ilustrează o realitate foarte nefericită a poporului român. Suntem numiţi „ţiganii Europei” deoarece nu sunt puţini cei care-şi încearcă norocul prin străinătate în acelaşi mod ca Petrică şi Romică. Comicul stă în cum reacţionează doi oameni cât se poate de simplii, cu gusturi cât se poate de simple, în momentul în care capătă acces la o atât de mare diversitate de lucruri. Şi în cele din urma, este o poveste tristă, deoarece ne arată cum lăcomia şi invidia pot apărea şi în momentul în care deja ai mai mult decât ţi-ai fi putut vreodată dori.