Soția și copiii noului director al Tarom, Mareși Cărăvan, ar fi angajați tot la Tarom, au declarat pentru G4Media.ro surse din companie. Informația apare și într-un document publicat de Cotidianul, care arată că 800 din cei circa 2.000 de angajați ai Tarom sunt rude. Compania a refuzat să dea detalii despre familia Cărăvan, motivând că ar încălca legislația privind datele personale.

Mareși Cărăvan a fost numit director al Tarom la începutul lunii iunie. Fost director economic al companiei de transport aerian, Cărăvan e al treilea director al Tarom din acest an. El a fost numit de Consiliul de Administrație, controlat de Ministerul Transporturilor.

“Procedurile in companie sunt teribile, procesele sunt confuze, există structuri care pur și simplu nu știu ce au de făcut, existș structuri paralele care se ocupă cu același lucru chiar și în achiziții. In departamentul IT există 4 structuri paralele care nu știu una de alta și care, mai rau, se încurca una pe alta”, a declarat Tiberiu Ticlea pentru newsair.ro. Potrivit sursei menționate, Ticlea a spus că lucrează în prezent la realizarea unei hărți complete a modului în care ar trebui să arate de fapt derularea tuturor proceselor și procedurilor din companie. În plus, directorul administrativ va prezenta o noua organigrama a TAROM in luna ianuarie, dar și un nou sistem de evaluare reala a angajaților, îtrucat, in momentul de fata nu exista nicio procedura de evaluare a personalului. Angajatii nu au fixate niciun fel de obiective, a mai precizat Ticlea, iar departamentul Comercial, cel care ar trebui sa vanda de fapt, este complet inert si ar urma sa fie reorganizat, in opinia aceluiasi oficial.

In privinta unor eventuale masuri de restructurare, Ticlea a mentionat ca nu vor cauta sa dea oameni afara decat din departamentele unde este neaparat nevoie sa se intample asta. Dimpotriva, conducerea TAROM va incerca sa creasca, sa se dezvolte prin marirea numarului de aeronave si a rutelor nou-introduse astfel incat sa poata mentine cat mai multi dintre angajati. Si, asa cum spuneam intr-un articol anterior, TAROM isi doreste sa aduca inapoi personalul tehnic super-calificat B1/B2 specializat in intretinerea aeronavelor, oameni care au plecat din companie in cautarea unor salarii mai bune, se mai arata pe newsair.ro

Tiberiu Ticlea – el insusi fiind ginerele Anisoarei Cornila, directorul Directiei Juridice din Ministerul Transporturilor

Reprezentanţii companiei au refuzat să răspundă la întrebările punctuale adresate de G4Media.ro, invocând legislația privind protecţia datelor personale: „Având în vedere dispozițiile legale cuprinse în Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, subliniem faptul că nu putem da mai multe informatii despre angajati deoarece consideram ca reprezinta date cu caracter personal”.

Aurel Curdov, liderul unui sindicat din Tarom, susține că nu există o problemă atât timp cât îşi face treaba la locul de muncă. „Îl cunosc de mult timp pe Mareşi Cărăvan, un bun profesionist și nu cred că această chestie cu familia afectează performanțele lui. Au existat zvonuri și despre un nepot la Direcția Tehnică, dar dacă fiecare om își face treaba la locul de muncă, nu e nici o problemă. Am auzit lucruri bune și despre membrii familiei sale”, a declarat acesta pentru G4Media.ro.

Potrivit ultimilor date, TAROM a înregistrat în 2017 pierderi de 172 milioane lei, fiind al zecelea an consecutiv cu rezultate financiare negative.