Ieri am avut muncă serioasă şi drumuri cam la fel. Aşa astăzi şi de câteva zile bune. Nu, nu mă plâng, mă bucură agitaţia ce demonstrează că o fi criză, dar la mine cel puţin nu prea miroase a aşa ceva. Pe când stăteam ca tuta în faţa bancomatului (să plătesc Enel de acolo, că de cozi pensionare nu mi se arată), “simt” că e cineva în spatele meu. Nu e vorba de hoţi sau faze de genul, doar mă grăbeam şi eu, să nu aştepte omul după mine.

Termin cu succes tranzacţia (cel puţin asta “zice” ţidula din mână. scuipată de agregat), şi mă întorc acum cu faţa către “urmăritor” şi spun cu glas dulce “poftiţi, vă rog”. Fată bine crescută, ce naiba ..

Mi se răspunde cu un la fel de mieros mulţumesc, după care amândouă (era o doamnă) punem un rânjet din ăla de “mamă, de când nu ne-am văzut” şi izbucnim cu românescul de la “how are you”. Era “teacher” de Universală de la UVT, una dintre cele mai deştepte femei pe care le ştiu eu. Dacă vă scormoniţi creierii, numele este Adriana Babeţi, unul dintre profesorii care reuşea să atragă la cursuri chiar şi studenţi de la Poli sau Medicină. Nu aveau ei cursuri de genul, dar i s-a dus vestea că aşa frumos le zice, că nu poţi chiuli. Şi nu cred să fi lipsit de la cursurile în cauză, cu tot serviciul meu.

Acum înţelegeţi încântarea. Normal că îşi amintea de mine. Printre “pin” şi “doriţi chitanţă”, am început să depănăm câteva amintiri. Timpul zboară, mai ales dacă ştii să foloseşti bancomatul. “Unde mergeţi?” am întrebat cu tupeu. Aha, acasă. Ştim unde este casa, aşa că mi-am invitat fosta “profă” la un ride cu Corsica spre habitat. Nu a ratat ocazia, aşa că am apucat să mai flecărim nişte minute.

Se bucură că merge treaba la mine, chiar dacă nu sunt în învăţământ. Ştia de pe când îi eram studentă de “apăsarea” mea cu siturile, uite că am mers mai departe. Şi urmează comentariu şoc “ştii, avem nişte prieteni de familie. Ambii fii sunt absolvenţi de facultate de “aiti” şi se plâng că nu există nimic de lucru, că nu sunt oportunităţi”.

Hmmm … Dacă ştii engleză bine şi ai cont de paypal poţi scrie articole sau face traduceri. Lucrezi pe internaţional şi îţi tragi banii în cont. Faci SEO de pildă pe bani. Sau, dacă ai mână la design, pui de logouri şi templates. Dacă ştii ceva HTML le şi codezi şi creşte preţul. Dacă le ai cu programarea serioasă, oportunităţi sunt şi mai multe. Cum dracu’ să zici că e teren mort pe net?

Atât de puţine oportunităţi sunt, încât nu am apucat să scriu pe blog de 1 săptămână. Sunt obosită, umblu ca tâmpita la întâlniri cu clienţii, mi-e inboxul plin, am “jde” deadlines, iar am lucrat ca proasta weekendul etc. Dar nu sunt domnule şanse, nu îţi dă nimeni de lucru.

Normal, dacă stai cu popoul la orizontală că îţi dau părinţii bani.

Ăsta e secretul de fapt. Băieţii de băieţi sunt de meserie “fiul lu’ tata” şi nu sunt scuturaţi că e criză şi săracii uite cum mai scurmă peste tot ca nişte cocoşei, doar doar găsesc ceva de făcut. Chiar dacă este criză, chiar dacă nu găseşti în secunda x un angajator de să îţi plătească (de)serviciile cu mia de euro ca “entry level”, că ai diplomă, te pui şi munceşti ca freelancer. Nu contează de unde vin banii, să vină. Să îi munceşti cinstit şi să nu mai depinzi de alţii.

Secretul pentru a face bani în domeniul ăsta este să munceşti ca un iobag. Să încerci să înveţi cât de mult poţi, să citeşti continuu şi să creşti în fiecare zi. Să ieşi de pe ideea tâmpită de a lucra juma’ de oră pe zi, în rest party şi clubbing. Poţi face timp şi de relaxare, dar ai de muncit foarte serios. Faptul că eşti român sau chiar că nu ai studii de specialitate (că dară eu îs om de Litere) e irelevant. Dacă ştii “limba universală” şi ai creier de folosit şi degete de tocit pe tastatură, nu sunt decât limitele tale în cale..

Poţi câştiga nişte dolari acolo sau câteva sute. Sau câteva mii. Depinde de tine.

Cum să faci facultatea de specialitate şi să stai să te plângi de lipsă de oportunităţi? Când sunt sute de puşti de 15-17 ani care fac bani pe net din liceu. Ah, ăia muncesc, am uitat …

Aşa că dragilor .. dacă vreţi bani online, sincer se fac. Nu uşor, mai ales dacă alegi să joci după “reguli”. Dar se fac. Pe bune