O treabă produc şi eu constant: păr. Des, gros, puternic. Păr, nu glumă. La 10 ani am decis cu de la mine putere să las “pana corbului” să se lungească. Şi slavă lui Allah, s-a lungit. Îmi amintesc că îmi prindeam capetele de fire mereu în pantaloni. Bărbaţii cu problemele lor cu fermoarul, eu cu părul. Culmea, de pe cap. Mă puteam aşeza pe el, cred că puteam chiar sugruma pe careva sau măcar lovi letal, mai ceva ca “biciul fermecat”.

Nu ştiu să îl fi uscat vreodată complet cu “fionul”. Consumam un tub de şampon, din ăla de 200 ml, la 4-5 spălări şi munca în sine de spălat dura lejer 30 de minute .. şi peste. Urma corvoada periatului. Lăsam nişte fire în perie şi păreau atât de multe, încât imediat mă uitam în oglindă să văd cum m-am mutilat, smulgând tot părul dintr-o parte. Aş, ţi-ai găsit. Erau 2-3 fire, care arătau ca 300 pentru un om normal.

Distracţia cu uscatul dura şi ea până dureau mâinile. Strategia era să usuc partea dinspre cap, să nu fac naibii cine ştie ce la creierii capului ăluia deştept. “Cozile” erau umede vreo câteva ore bune.

Bre, dar şi când lăsam “blana” desfăcută .. măreţie. Nebunie. Isterie. Puteam să am solzi pe spate, că oricum nu se mai vedea nimic. Nici ghiozdanul măcar. Totul era înghiţit de marea de păr uşor ondulat, sârmos şi castaniu. Naturel, că la faza asta cu vopselurile, e încă virgin.

La 19 ani coada s-a mutat de pe spate în dulap. O ţin şi acum amintire a vremurilor de demult. Şi ca replică pentru cei care încă mai căinează “podoaba” (”vai, Ramona, unde e părul tău ăla lung …” – “în dulap”). Am ajuns la ceva gen “mireille mathieu”, fără bretonul minune însă), după care prin 2004 am trecut la ceea ce se cheamă în limbaj popular “băieţeşte”. Au urmat alţi ani de “hai să îl creştem din nou”. Coafeza (”heărsailist” cum le zice acum) s-a şocat văzând cât s-a lungit în câteva luni. Mda, produc păr, ce v-am zis?

Ea a făcut acum ceva săptămâni prăpăd în el, a umplut podeaua de păr, cât după 3 cliente. Normal că iar mi-a explicat cât de norocoasă tre’ să fiu, să am aşa “podoabă”. Mda .. norocoasă. Face bucle cum vrea el, de obicei total aiurea faţă de ce s-ar numi aspect normal, e greu de uscat în forma dorită, plus că eu sunt o idioată când vine vorba de astea. Bă, nu ştiu, nu vreau, nu pot. Nu stă nicicum, nu ştiu ce să îi fac, aşa că podoaba superbă e doar o mătură maronie şi lucioasă (fir sănătos, dom’le).

Am rezolvat iar problema. Am întinerit 15 ani, deci “iubi” e oficial pedofil, am pierdut jde fire de păr, i-am umplut femeii podeaua de “resturi” şi i-am mâncat juma’ de oră de viaţă în încercarea disperată de a fila din el. “Blana de urs” a mai pierdut din desime şi e scurtă. Asta aduce avantaje: arunc naibii peria de păr şi elasticele, facem economie de Elseve şi ne pieptănăm cu prosopul.

Normal că am primit deja compătimirea apropiaţilor, care cred că tre’ să fiu distrusă de aşa o pierdere. De parcă nu ştiu că în câteva săptămâni iar am “floştomoc” de pleată şi va fi imposibil să o fac să arate cumva. Singurul dezavantaj va fi că iar voi avea vânzătoare mai mioape care mă vor întreba amabil “cu ce te servesc, băiatu’?”